TOATA BIBLIOTECA ASTA

Asta e treaba cu cititul. A citi este din punctul meu de vedere o experienta uimitoare, mai ales o carte buna iti deschide mintea in moduri despre care nu iti poti imagina, pana cand ti se intampla. Este un moment de solitudine, intelegere, revelatie, pace si pirdere in sine, toate in acelasi timp. Te conectezi cu alte minti, cu alte opinii, te conectezi intr-un mod profund la niste oameni extraordinari cu minti extraordinare, e ca si cum ti-ai reincarca creierul, e ca si cum s-ar descarca niste alte minti in mintea ta si dintr-o data nu mai esti tu, esti toti.
Nu am avut intotdeauna parerea asta, nu am avut intotdeauna multe pareri.
Pana cand am citit constient si cu pasiune prima data, din proprie vointa, eram contra unei astfel de activitati. Mi se parea plictisitor, enervant, neinteresant si cel mai mult de fapt nu mi se parea nimic, stiam doar ca nu voiam sa o fac. De ce? Pentru ca mi-a fost impus, pentru ca am fost batuta la cap si pentru ca mi s-a zis ca daca nu citesc sunt proasta, asa ca am vrut sa demonstrez ca se poate sa fiu si desteapta si sa nu citesc. Pentru ca ce simteam eu era ca astfel de propozitii care mi se bagau pe gat si repetau obsesiv sunt doar niste lucruri automate spuse fara credinta si adanca simtire doar ca sa fac un lucru social impus, pentru un statut social impus, fara sa mi se ofere de fapt realul motiv pentru care as avea nevoie de citit. Nu mi s-au oferit nici modele in directia asta. Eu nu am vazut pe nimeni dintre cei ce ma bateau la cap citind vreodata, poate doar asa, din cand in cand, dar niciodata terminand o carte, macar una. Am auzit doar povesti "cand eram noi mici nu existau distrageri de genul asta, ca acum, imi ocupam timpul cu carti, am citit TOATA BIBLIOTECA ASTA". O biblioteca impresionanta, dar nu aveam nicio dovada, doar povesti. Pentru mine a citi o carte era echivalent cu a vedea un film, pe care l-as fi preferat, evident, mai multi stimuli exteriori fiind implicati. Asta era modelul real oricum. Am vazut mai multi oameni uitandu-se incontinuu la filme si mai ales obsesiv la stiri, povestindu-mi cate carti au citit ei, dar sa ii vad citind cu adevar carti? de maxim 5 ori. Asta e problema cu educatia, oamenii cred ca daca spun "fa, pentru ca e bine" cuvantul lor e lege si va fi executat pentru ca asa trebuie, asa e mai bine, iar daca este executat, nu ar trebui executat oricum ci asa cum vor cei care il exclama, pentru ca ce modalitate e mai buna si ce adevar e mai adevarat decat adevarul nostru care e oricum universal, nu? la mine nu a mers niciodata asa. Am avut nevoie de dovezi si motive pentru care un lucru ar fi bun pentru mine, pentru care as face respectivul lucru, pentru mine. La un moment dat am cedat, am facut un pas spre a crede si curioasa fiind din fire am zis, ca de fiecare data,"nu pot sa am o opinie despre ceva pana nu incerc si eu", am incercat si eu. Problema a fost ca nu am incercat cum trebuie si ce trebuie, nu am respectat opinia generala si adevarul absolut, asa ca m-am lovit de "aia e carte ma? ce naiba, la varsta ta eu citeam -o carte de un nivel clar superior a ceea ce citeam eu- of doamne, cand o sa te trezesti?". Asa ca si ei au primit un refuz categoric. Nu mi s-a spus sau sugerat niciodata ce senzatie uimitoare iti poate da cititul, ce lume deschide, cum se simte sa iti explorezi imaginatia si ce magie se intampla cand deschizi o carte noua. Nu mi-a povestit nimeni niciodata ce inseamna sa iti simti creierul cu adevarat stimulat in timp ce te conectezi cu tine, in timp ce faci legatura intre suflet si corp, intre minte si corp si intre ele concomitent. Mi s-a spus "citeste ca altfel o sa fii proasta!" si n-am citit. La fel se intampla totul acum, profesorii vin si predau obsesiv sute de pagini de teorie insirata continuu in cate doua ore si se asteapta sa inveti, sa stii, sa iubesti obiectul de studiu, doar pentru ca ei spun. Nimeni nu se intereseaza in a-ti induce pasiune pentru ce se preda acolo, nimeni nu se intereseaza in a apinde focul, in a pune informatiile pe jar si a le trimite in sufletul tau ca apoi sa se conecteze cu mintea si cu corpul tau. Si uite asa, niste informatii pretioase ajung sa fie doar cuvinte, nimic mai mult.
Cel mai rau imi pare acum ca nu am citit la timp operele predate in liceu. Doamne ce lucrari! Ce concepte despre lume, cata importanta si ce minti extraordinare, cat de frumos pot fi interpretate, ce substraturi, ce opinii, in ce mod iti pod deschide mintea spre noi orizonturi. Dar de ce le-as fi citit? Scopul era, asa cum am fost invatata, ca tot ce conteaza este sa iau note mari, ca lumea sa vada ca sunt desteapta, ca sa pot sa intru la o facultate. Nu am spus ca asa mi-a fost spus, mi-a fost sugerat. Mi-a fost spus "nu conteaza ce cred ceilalti, important e ca tu sa ai incredere in tine", "nu conteaza notele, conteaza ce ai in cap!". Din nou, doar vorbe, niciun exemplu. In timp ce mi-au fost spuse aceste vorbe, mi-a fost sugerat ca notele conteaza si ca prin prisma lor arat ca sunt desteapta, asa ca am vrut sa demonstrez ca pot sa fiu desteapta si neavand note mari. De fiecare data am fost certata si mustrata ca nu iau note mai mari, ca sunt supeficiala, iar superficialitatea e rea, nu mi s-a spus nici ce inseamna, nici de ce e rea, doar ca e. Nu am fost intrebata, nu a incercat nimeni sa inteleaga de ce nu iau note mari, de ce nu invat, mi s-a spus doar "6?! tu esti copil de 10! poti mai mult!" si asa era, dar nu mi s-a explicat de ce, interesul nu a fost sa inteleg, ci sa fac si asta a fost poblema mea tot timpul, mi se spunea inconctinuu "nu intelegi acum", "nu stii tu", "nu este destul de mare, o sa intelegi, acum nu intelegi" iar eu intelegeam si nu stiam cum sa explic ca o fac. Daca aplicam presiune pe copiii nostri, fara sa le explicam care e scopul pentru care ei au nevoie de note si ce inseamna ele de fapt, cum functioneaza sistemul de invatamant si de ce ei nu sunt obligati sa il urmeze ci doar sa se foloseasca de el ca sa devina niste oameni mai buni si mai completi, comitem o crima. Omoram inteligenta, omoram imaginatie, omoram curiozitate, omoram sete de cunoastere, dandu-le impresia ca sunt limitati si ca de fapt scopul lor este unul superficial, ca tot spuneam. In cele din urma am inteles totusi ca am nevoie de ele sa pot sa intru la o facultate, deci revenim la motivul pentru care am invatat eu la romana, mai exact literatura. Scopul era sa stiu niste comentarii, despre niste opere, despre care nu mi s-a explicat ce minunatii ascund, pentru a le putea reproduce la examen, pentru a lua o nota mare pe memorare oarba fara pic de intelegere, pentru a intra la o facultate, pentru a avea un viitor, singura modalitate de altfel, pentru a fi fericita, singura modalitate de altfel.
Ma doare si mi-e greu si sufar cate putin cand incerc sa fac parte dintr-o astfel de lume si uneori simt ca nu pot si ca nu am sa pot niciodata. Ma mai doare ca nu pot sa citesc. Mi-e greu sa invat, trebuie sa intru intr-o stare de repetitie oarba si pentru asta trebuie sa am creierul gol, trebuie sa nu imi pun intrebari despre lume, sa nu fiu curioasa si sa nu vreu mai mult de atat de la mine, trebuie doar sa repet orbeste, iar pentru asta trebuie sa nu imi dau voie sa citesc. Sistemul nu ne da voie sa inflorim ci doar sa ramanem niste boboci, dar niste boboci frumosi. Ce inseamna frumosi? Inseamna la fel, inseamna subordonati, inseamna superficiali. Majoritatea oamenilor cand se uita la un boboc il vad ca e frumos si sunt topiti de minunatia lumii, se opresc acolo, vad doar situatia de suprafata, admira un boboc frumos, nimeni nu se gandeste ca de fapt minunatia este ce floare incantatoare va ajunge.