#12

Fate is what's given to you, life is what you do with it

fredom & vibes

You can't really experience a relationship until you can be yourself with someone, that is where the bonding shines. If you can't, they're just not your people.
Let them go where they belong, be free, with their tribe. After all, you've got yours, out there.

Miros de vechi cu asteptari de nou.

Am inceput din
Nou
Era vechi
Totusi, o pagina noua
E intotdeauna

A mai observat oare cineva cum a citi o pagina noua intr-o carte se extrapoleaza pana la a experimenta etapele vietii cotidiene?
Stii ce ai citit pana atunci, dar nu stii ce urmeaza. Ai cateva idei despre continut si fir al povestii, dar nu se leaga totul inca. Parca abea astepti sa vezi ce urmeaza, numai ca uneori se poate sa fie al dracului de complicat ce citesti. Citesti o data, de 2 ori, de 3 ori, pana se leaga, pana intelegi, pana mai afli ceva nou. 
Mergi mai departe.
Pamantul e o librarie. Universul e o librarie.

What if...

To see how my weird mind works, just the other day, while doing an introspection about change and my life and actions up until this point, one thought led to another and something came to me:

What if scientific evolution, psychology and spirituality are not oposed but beautifully interwind?

The theory of evolution is that we evolved from other life forms; from single cells, to monkeys to us.

The theory of reincarnation is that we evolve through more life formes, our souls being reborn again and again and again, untill we achieve the ultimate completion of higher counciousness.

Here comes psychology saying that there is a collective uncounciousness, with a kind of knowledge inheited through years of evolution that we can access and that influence us in our behaviour.

Also, it tells us that dreams are in fact simbolic messages from our unconcious mind meant to help us balance ourselves, or to show us what we repress; a theory that is slightly diffrent, but valid in the spiritual world: dreams are messages from god/angels/the universe, meant to help us, or even forsee further experiences.

But what if:

The collective uncounciousness that we have is because we have reincarnated lots of times, the physical evolved together with the soul, so they both have tremendous knowledge about life, adaptability, behaviour, physcal function, etc and actually our soul, working with or maybe even beig our unconcious mind  knows all the information from the lives that were lived by it, hence the messages of the dreams, that may be from one's soul(here in the role of the unconcious mind). So from here the soul can either be the actual expression of the universe/god itself, as a force, or directly tied to it, sooo our unconcious minds can actually be the expression of the divine itself=>universal force = one's soul = unconcious mind. 

I should be studying... 

Am plans.

Zilele astea am plans. Am plans pentru ca am observat, a n-spea miia oara cate persoane neprivilegiate sunt in lumea asta si cati oameni sufera zilnic, doar pentru ca s-au nascut in situatii nefavorabile. Oameni abuzati, pe toate planurile, oameni fara posibilitati de niciun fel, fie ele materiale, familiale, morale s.a.m.d.

Sunt de acord cu faptul ca fiecare are karma personala si ca nimic nu este intamplator. Tot ceea ce ni se intampla sunt lectii pe care avem nevoie sa le invatam si plati pe care le avem de facut, astfel incat sa evoluam, din toate punctele de vedere, dar asta nu ma face sa fiu mai putin trista ca traim intr-o lume care apreciaza din ce in ce mai putin viata, libertatea, natura, respectul reciproc, autenticitatea si iubirea si din ce in ce mai mult materialismul, egocentrismul, superficialitatea, statutul si indiferenta. 

Cu toate astea, in afara de profunda mea stare de tristete si legatura si conexiunea pe care o simt fata de lumea din jurul meu, starile astea mi-au oferit si o foarte adanca gratitudine fata de situatia pe care o am si chiar cea cu care am crescut. Chiar daca pana acum am impresia ca am trait 1000 de vieti intr-una si am experimentat nici nu imi vine sa cred cate situatii grele si traumatice in atat de putini ani totusi, chiar daca situatia familiei mele nu a fost niciodata roz pe niciun plan, si am fost in mare parte inconjurata ori de oameni cu intelegere foarte precara fata de cele discutate mai sus, ori cu o intelegere buna, dar atat de "damaged", sunt totusi privilegiata. 

Sunt privilegiata sa ma nasc intr-un mediu la baza plin de iubire, chiar daca gresit inteleasa si gresit transmisa, dar iubire; de oameni care pana la urma ma pot accepta cu ceva efort asa cum sunt, de oameni care asa cum pot ei si cat pot, totusi ma sustin si cu o situatie financiara care imi permite sa traiesc cel putin decent. 

Mi-am dat seama, ca e un privilegiu care mi s-a oferit pur si simplu si ca am o datorie fata de acesti oameni neprivilegiati si fata de mine, sa folosesc ceea ce mi se ofera si sa fructific ceea mi-a fost dat de la bun inceput. 

Perceptie vs realitate

Recent am verificat si realizat cu adevarat o teorie pe care o aveam de mult intiparita in minte.
Teoria este ca indiferent de care este realitatea, fiecare observa si percepe anumite evenimente, detalii sau lucruri de natura generala prin propriul filtru, dupa propriile reguli.
Verificarea am facut-o printr-o experienta simpla, poate chiar neinsemnata si nevalida din punctul de vedere al multor persoane, insa pentru mine a fost exact ceea ce aveam nevoie.
Venind de la facultate, ma gandesc sa ma opresc la una dintre cafenelele mele preferate. In mod normal stau afara, pe terasa, dar de data asta aveam nevoie sa imi incarc telefonul, asa ca am decis sa stau inauntru, avand in vedere ca mesele au cate 2 prize.
Trecand pe langa geam, vad ca toate mesele sunt ocupate si primul lucru care mi-a dat prin cap a fost "fir-ar sa fie, chiar voiam astazi sa stau aici, sa beau un ceai si sa imi incarc telefonul".
Cum puteam altfel sa stau inauntru, langa o priza daca nu la o masa?
Pentru moment plec, dupa care ma gandesc totusi sa imi incerc norocul. Intru si gasesc o masa proaspat eliberata. Ma bucur nespus ca pot sa stau in cafenea si ma asez la masa respectiva. Acum ca sa fie pe deplin inteleseasa experienta o sa pun mai jos un sketch cu modul in care sunt asezate mesele.
In timp ce astept ceaiul si ma uit cat de minunat se incarca telefonul meu la priza de langa masa, vad un alt telefon langa masa, pe aceeasi bancheta pe care stau si eu, in priza. Distanta dintre mese este de aproximativ 2m, mesele avand toate aceeasi bancheta langa perete. Nu bag de seama telefonul si imi continui gandurile. In cateva momente, langa mine se aseaza posesorul telefonului, pe bancheta, intre mese, isi pune bautura pe coltul mesei mele si sta pe telefon.
Pentru mine a fost o adevarata revelatie, probabil ca doar eu am vazut si am inteles ceva din toata povestea asta. Abea atunci am realizat ca desi fiecare masa era ocupata as fi putut foarte bine sa imi comand un ceai si sa stau pe telefon, acesta fiind la incarcat, in priza de sub bancheta, LANGA o masa, fara probleme. Mintea mea nu a fabricat, totusi, nicio solutie de genul asta. Desi mesele erau așezate la distanta de cel putin 2m, impartasind aceeasi bancheta, eu nu as fi putut sa am loc in cafenea decat la masa. Logica era simpla: masa doar pentru mine+ bancheta + priza = eu pot sa stau acolo, bancheta + priza - masa (poate doar un colt) = nu am unde sa stau in cafenea.
Mi se pare minunat cat de multe poti sa inveti si sa intelegi din niste momente sau lucruri atat de simple.
Ca tot este vorba de perceptie, cred ca din orice, fara exceptie, se poate invata ceva, atat timp cat exista perspectiva potrivita.

Crazy

Am realizat de curand ca toata lumea o ia razna. Nu exista oameni normali.Toti suntem nebuni. Toti suntem dereglati. Doar ca unele stari de dereglare si nebunie sunt acceptate din punct de vedere social.

Walt Disney World

Recent am avut o revelatie, amintindu-mi de copilaria mea si citind despre basmul "Cenusareasa". Mi-am amintit cum am fost inconjurata de printese si de modul in care am fost lasata si incurajata sa visez ca intr-o zi voi fi o printesa. Visarea s-a oprit pe la 12 ani, dar incurajarea a continuat, astfel incat pe la 15 ani era sa am o camera cu tematica "printesele Disney", vopsita in roz si plina de volanase. Nu suna asa oribil la prima vedere, ba chiar suna ca si cum sunt un copil oribil de razgaiat care se plange ca a trait in puf, cand sunt atatea fetite care doar viseaza la asa ceva. Asta mi s-a reprosat foarte mult timp.
Dar mi-am dat seama ca a fost o greseala monumentala, care din fericire pentru dezvoltarea mea, ajutata de mine in perioada rebela cu influente de rock suparat a adolescentei mele si de alte conjuncturi care mi s-au ivit poate brusc si brutal in cale din frageda tinerete, s-a oprit.
Sunt una dintre cele foarte multe fetite crescute stereotipic intr-o lume de basm, minunatie, perfectiune si frumusete nemarginita, in care nimic nu lipseste si totul e oferit pe tava, toate astea invaluite intr-o prosteasca dar oarecum de inteles incurajare de a ma vedea ca o printesa, cand de fapt nu era asa, niciodata nu-i asa.
Asta este, pe cat de frumos arata la suprafata, pe atat de gresit.
Parintii incearca din rasputeri sa isi protejeze copiii de lumea cruda si grea care se afla dincolo de copilaria lor, mai ales atunci cand este vorba de parinti care nu sunt in legatura cu realitatea in care se afla, parinti care nu inteleg ei insisi ca viata lor ar trebui sa fie de fapt un echilibru care sa lenrasounda propriilor nevoi si care in mod inconstient isi pastreaza copiii langa ei, protejati de orice rau, nedandu-le voie sa faca greseli, sa evolueze si sa se dezvolte si inducandu-le fricile lor.
Rezultatul unei astfel de educatii este un soc brutal si foarte daunator viitorului copilului in momentul realizarii ca totul a fost doar un "make-belive", o vacanta prelungita de la viata reala si o musamalizare a adevaratelor probleme care au avut loc in viata lor. Cazurile grave sunt cele in care realizarea are loc abea le la 20 ai ceva - 30 de ani, cand tanarul adult in cauza va trebui sa se autoeduce in legatura cu ce are de facut si sa faca singur toata treaba pe care ar fi trebuit sa o faca parintii lui. Eu am avut "noroc" intr-un fel foarte ciudat spus, sa imi incep maturizarea mai devreme.
Copiii protejati atunci cand sunt mici ajung in lumea in care trebuie sa se descurce total nepregatiti pentru absolut nimic, habar nu au sa aiba grija de ei, nu inteleg de ce e totul atat de greu si gresit si mai ales, nu pot face pace cu toate lucrurile astea astfel incat sa le asimileze si sa se foloseasca de ele, nu mai inteleg cine sunt si unde sunt si sunt complet paralizati in fata a tot ce le apare in cale, de cele mai multe ori incercand sa fuga, ceea ce duce la dependente, compulsii si abuzuri si este mai mult decat normal si de inteles sa fie asa.
Parerea mea este ca parintii ar trebui mai degraba sa isi ajute copiii de mici sa inteleaga ce inseamna viata cu toate partile ei, bune si rele. Sa ii invete sa se poata descurca, sa ia decizii, sa isi cunoasca aptitudinile si punctele slabe si sa invete cum sa se foloseasca de ele sau se le corecteze, sa ii poata crea propriul set de valori, sa fie flexibili, sa stie ca sunt intr-o constanta evolutie si ca nu primesc nimic de-a gata, ca orice trebuie muncit, sub orice forma pentru ceea ce vrei si pentru ceea ce ai nevoie. Nu in ultimul rand, mai ales avand in vedere societatea in care traim bazata pe dorinte si induplecari ale unor orgolii nesemnificative si ale unui consumerism exagerat, sa inteleaga care este diferenta intre "a avea nevoie" si "a vrea" si mai ales sa isi cunoasca si satisface adevaratele nevoi.
Nu ii condamn neaparat pe acesti parinti, pentru ca in cele mai multe cazuri provin din extreme. Ori sunt fosti copii crescuti la fel, ori sunt fosti copii crescuti intr-o saracie groaznica, fie din punct de vedere material, fie din punct de vedere emotional, care toata copilaria lor si-au dorit puf si nicio grija, pe care le-au asociat cu iubirea parintilor uneori, asa ca fac asta copiilor lor. Din nou, de inteles.
Nu incerc sa arat cu degetul, sa judec sau sa condamn. Dar imi dau seama ca acesti copii nu sunt deloc protejati, ci doar li se intarzie socul si sunt la un inevitabil moment dat pusi in fata unor greutati pe care nici macar nu si le-au imaginat posibile si mai mult, fiind complet nepregatiti si avand absolut nicio aptitudine relevanta.
O mai buna "protectie" a copilului o reprezinta o educatie in vederea a ceea ce inseamna viata, intr-un mediu sigur si invaluit in iubire si intelegere ca mai tarziu sa poata fi pregatit macar pentru a intelege ce i se intampla si cum sa se poata descurca.

DESPRE CAT DE SUPER SUNT EU

De ce avem nevoie de jocuri de putere? de ce nu putem intelege ca suntem egali, ca avem diferite aptitudini, dar in totalitate, la baza, suntem toti la fel?
Uneori ma gandesc ca nu apreciem tot timpul, nu intelegem, adevarata valoare a ceea ce avem. Mi se intampla, nu foarte des,  dupa ce vorbesc cu anumiti oameni, sau dupa ce vizitez anumite locuri, sau am parte de anumite experiente, sa imi dau seama cat de minunata sunt, chiar cu toate defectele pe care le am. Ajung sa realizez cat de extraordinari sunt oamenii cu care ma intersectez si cat de norocoasa sunt sa am langa mine oameni care ma accepta si ma iubesc, exact asa cum sunt, care apreciaza ceea ce sunt eu, in toata frumusetea existentei mele.

COPACI

M-am indragostit iremediabil de copaci. Imi ofera o stare de liniste si siguranta de neimaginat. In preajma lor simt ca sunt plina de energie si ca orice se intampla, este in favorul meu. Ma mut in padure, printre copaci. Ii iubesc. Copacii. Sunt. Mi-nu-nati.

IN SFARSIT AM INTELES, AS FI PREFERAT SA NU

Cu cat ma gandesc mai mult cu atat mi se par din ce in ce mai multe lucruri gresite in lume.

M-a lovit astazi de ce nu inteleg nimic si de ce tot ce "invat" se transforma in simple cuvinte fara sens, desi am invatat pe de rost pagini intregi. In ziua de azi asta inseamna "a invata". Chiar acum putin timp vorbeam cu cineva si imi spunea "vad ca ai subliniat, inseamna ca stii" eu spunand ca nu, pentru ca mie imi e foarte greu sa tocesc, daca trebuie sa memorez tot nu merge la mine. Am primit urmatorul raspuns "cum adica? pai asta inseamna sa inveti, nu?!". Nu... din pacate asta e exact opusul. Asta inseamna sa memorezi, sa inveti inseamna sa acumulezi informatii pe care le intelegi si pe care le poti folosi. 

Revenind la principalul motiv al postarii, m-am prins de ce nu pot sa inteleg medicina veterinara si de ce imi este atat de greu sa invat. De ce mi se pare haotic totul si de ce nu pot sa pun informatia cap la cap. Pe langa faptul ca am o un garv deficit de concentrare si imi e greu sa memorez orbeste, PENTRU CA IMI LIPSESTE ORICE FEL DE BAZA. Da, ca sa pot sa inteleg medicina veterinara si cum functioneaza corpul aimal, TREBUIE SA STIU CUM FUNCTIONEZ EU. Problema e ca de fapt chiar nu stiu. Credeam ca stiu si la un nivel superficial stiu, multa lume stie ca urina se formeaza in rinichi si ca ficatul emulsioneaza grasimile, ca digeram mancarea in stomac si ca inima este organul cheie al functionarii noastre, sa nu mai vorbim de creier care este operatorul tuturor sistemelor corpului nostru si le leaga impreuna sau ca facem copii cu organele reproducatoare, mai ales cum. Nu trebuie sa faci medicina ca sa stii lucrurile astea, nici macar la liceu, un profil specific. 

Dar asta e problema! nu ar trebui sa facem medicina ca sa stim cum functionam. Nu doar medicul ar trebui sa stie cum functionam noi, ar trebui NOI  sa stim cum functionam noi, ar trebui noi cand mergem la medic sa fim capabili sa avem o idee despre ce se intampla cu noi, iar medicul, care a studiat si mai in detaliu treaba cu corpul uman si stie mai mult decat ORICUM ar trebui sa stie, preia problema DE LA NOI si continua in a-si exercita cunostintele SUPERIOARE in patologie, biochimie ,etc. si eventual pe ce este specializat. Cum functionam si cum avem grija de noi nu ar trebui sa fie cunostinte superioare, ci de baza. 

De ce nu stim cum trebuie sa ne hranim? de ce nu stim ce alimente are nevoie corpul nostru sa manance? ce alimente nu are voie? ce inseamna o proteina? cum functioneaza si de ce avem nevoie de ea? de ce alti nutrienti mai avem nevoie si cum ii putem obtine? ce inseamna grasimi si cum se depun si de ce? care este mecanismul prin care slabim? care este mecanismul prin care ne ingrasam? de ce avem nevoie de sport? cum ne afecteaza toate astea? 

Nutritia si biologia de baza ar trebui sa fie o disciplina de baza in sistemul educational, ar trebui tratata la nivelul disciplinei de limba romana sau matematica, orice elev care da bacalaureatul ar trbui sa stie cum functioneaza si cum sa se ocupe singur de el mai departe. 

Dar nu. Asa ceva nu este dorit, e important sa stii pe de rost comentarii ale unor alti oameni despre niste opere literare pe care nu le intelegi, din pacate. E important sa stii sa rezolvi probleme matematice complexe pe care din nou in mare parte nimeni nu le intelege, ci doar urmeaza un sablon de rezolvare. Sa stii cum functionezi si cum sa ai grija de tine, ce alimente iti dauneaza si cum sa iti imbunatatesti corpul, mintea si cum sa fii capabil sa evoluezi si sa prosperi ca om, din punct de vedere fizic si odata cu o nutritie corecta si echilibrata si psihic, nu conteaza. Normal ca nu conteaza, altfel nu ar mai exista fast food, consumerismul exagerat, mancarea procesata incredibil de proasta, hipermarket-urile si mall-urile. Suntem o societate bazata pe placeri, vedem doar suprafata a tot ce ne inconjoara, inclusiv a mancarii pe care o bagam in noi, cu care ne "alimentam" corpul. Tot ce cumparam, cumparam DOAR dupa ce gust are, dupa cum arata, doar din punct de vedere al placerii, nu ne gandim neaparat la calitate, nu incercam macar, macar o data, sa ne gandim si la ce ne poate oferi din punct de vedere nutritional, daca ne ajuta cu ceva sau daca avem nevoie. 

Nu pot fi ipocrita evident, nu pot spune ca din an in paste nu ai voie sa mai mananci o gogoasa, sau niste KFC, cartofi prajiti, etc. E foarte greu sa rezisti, avand in vedere ca este unul din stimulii principali, ok, nu suntem perfecti. Dar in momentul in care astfel de mancaruri constituie alimentatia ta zilnica si primara, e pur si simplu ingrozitor. Din nou, nu sunt ipocrita, multi oameni vorbesc despre lucrurile de genul asta fara nicio idee, doar afirma cu putere niste informatii pe care nu le inteleg. Eu inteleg, am avut o astfel de dieta, asa am trait pana de curand chiar, mi-am otravit corpul orbeste fara sa inteleg ce fac, auzeam ca nu e bine, dar "pana la urma toti o facem, ce naiba? suntem oameni, nu ingeri, placerile carnale sunt practic o definitie, nu sunt singura, doar atatia oameni urmeaza o astfel de viata si n-au murit, ia uite o sa fiu tocmai eu aia, si daca o sa fiu, asta e pana la urma", plus ca oamenii care mi-au spus ca nu e bine, nici ei nu erau convinsi de ce spun, urmau si urmeaza, majoritatea, diete la fel de proatse, poate mai proaste. Mai mult, dintre ei faceau parte si cei care imi ofereau o astfel de dieta, pe de-o parte imi spuneau ca nu e bine, pe de alta parte mi se oferea aceeasi mancare proasta (nu in totalitate), urmau modelul social. Toate astea pana am realizat pe propria piele ca o alimentatie proasta hraneste orice inseamna anxietate, delasare, disperare, depresie, lipsa de energie, stima de sine scazuta, orice problema psihica, dar nu corpul tau. Au o legatura directa. Pe de-o parte esti stimulat spre o astfel de viata si practic o traiesti de cand te-ai nascut, pe cealalta parte ti se spune ca nu e bine, ti se spune cum ar trebui sa mananci, la un nivel superficial evident, fara sa te faca cu adevarat sa intelegi, pentru ca ai lua atitudine si asta nu se doreste. Se doreste ca tu sa te simti vinovat de modul mizerabil in care traiesti si modul mizerabil in care te alimentezi, bagandu-te intr-o prima faza in depresie si accentuandu-ti lipsa de stima de sine, care duce la abuz de orice, de la mancare, la shopping, la droguri, practic pierzi controlul si tot ce faci este ca consumi, consumi, consumi intr-un mod compulsiv, incercand sa astupi groapa in care se afla stima ta de sine, ametit de ce mizerie de om esti si avand revelatia ca daca nu ai avea un job de cacat (indiferent cat de bun e, indiferent de cat castigi, indiferent de cat de mult te multumeste, daca nu e cu mult peste medie, spre extrema superioara, in aceasta situatie, vei crede ca e de cacat) ti-ai permite o astfel de viata sanatoasa, pentru ca traim intr-o lume data peste cap, in care tot ce e nesanatos e ieftin si mult si tot ce e sanatos e scump si putin, tot ce e artificial e ieftin si mult, tot ce e natural e scump si putin. Desigur, toate aceste pareri despre tine si viata ta nu sunt cu adevarat atat de ingrozitoare, e doar un produs al propriei perceptii, care nu te lasa sa vezi cauzele, ca sa le poti rezolva, ci doar efectele. O alta problema este ca toate aceste programe asociaza viata sanatoasa cu a arata bine, care combinate cu invazia industriei fashion si presiunea sociala de a arata bine, un lucru in ziua de azi imposibil aproape dupa normele sociale, duce la obsesia ta de a face multi bani, care niciodata nu o sa iti ajunga, ca sa ai o viata sanatoasa. Dar nu vei vrea asta ca sa te simti bine din punct de vedere nutritional, nu vei vrea asta ca sa fii pur si simplu mai sanatos. Vei vrea asta ca sa arati bine, si ca sa fii acceptat, pentru ca asta ti se sugereaza ca e tot ce conteaza pana la urma, sa arati bine. Asa ca vei apela la pastile minune, la diete drastice si la sala excesiva. Si iata inca trei industrii care prospera. 

Deci avem industria lanturilor de mancare fast-food, industria hainelor, industria mezelurilor, industria farmaceutica, industria "nutritionistilor" care recomanda diete extreme si solutii iesite din tiparele normalului, care promit evident rezultate rapide si de durata si probabil inca o gramada de industrii pe care le-as putea descoperi ca legatura daca as descoase si mai in detaliu problema. Asta e tendinta societatii contemporane, repede si pentru totdeauna, nimeni nu mai are rabdare, cantitate peste calitate. 

Totul se bazeaza pe consumerism, e tot ce conteaza in societatea noastra, nu sanatatea noastra, nu calitatea vietii nostre, ci doar sa consumam. Asta e motivul pentru care suntem dezinformati peste tot, de la internet, la stiri, la reality show-uri, televiziunea de fapt in majoritate (care ne ajuta sa ne ocupam timpul cu viata altora, in loc sa ne ocupam de a noastra) pana chiar la asa zisii "nutritionisti", "maestrii yoga", "instructori de fitness", "medici","farmacisti". Nu spun toti, in niciun caz, dar multi. Cum ziceam,nu se gandesc la sanatatea clientului lor, se gandesc sa profite de nesanatatea lui, astfel incat sa faca cat mai multi bani, asa ca ce mod mai bun exista decat sa ii ajuti putin, sa prinda gustul binelui, inca dependenti de tine fiind, ca apoi sa ii imbolnavesti putin, ca sa mai aiba nevoie de tine. 

Nu ma astept de la niste copii sa inteleaga astfel de lucruri, mai ales in perioada adolescentei unde a te integra in societate e prioritar, dar adultii? parintii? ce pazesc, cum pot sa isi educe in halul asta copiii? cum pot sa le ofere o asemenea alimentatie, fara sa se gandeasca niciun pic la nutritia lor, la dezvoltarea lor. Daca parintii s-ar trezi si in timp ce i-ar hrani adecvat  si ar intelege ce inseamna o alimentatie sanatioasa cu adevarat, i-ar invata si pe ei sa faca acelas lucru si i-ar invata fiecare aliment in parte ce contine si cum il ajuta, ar fi extraordinar. 

Dar din pacate parintii fac copii pentru ca asta e ordinea lucrurilor si pentru ca "asa trebuie", in timp ce lucreaza toata ziua ca sa faca foarte multi bani, ca sa "fie copilul bine", adica multumit din punct de vedere material, niciodata nefiind destul, pentru ca nu se mai gandesc la nevoile lor si ale copiilor lor si doar sa fie mult, cat mai mult, "SA FIE". Mi se pare o pierdere foarte mare, pentru ca astia sunt copiii care ar trebui sa fie norocosi ca parintii lor le pot oferi totul, dar ei se exeaza sa faca mai multi bani decat au nevoie, "pentru copii". Asa ca se bazeaza pe scoli si pe internet sa le educe copiii, neocupandu-se de ei deloc, nefiind langa ei, neoferindu-le siguranta si iubire, doar materiala, avand impresia ca scolile contin toate informatiile de care are nevoie un copil. Acum, avand in vedere ca majoritatea scolilor in loc sa induca placere spre a invata unui copil, doar ii baga informatii fara sens in cap intr-un mod lipsit de tact si compasine, copilul nu invata nimic, nu are nicio baza, nu intelege nimic din ceea ce inseamna lumea inconjuratoare si ajunge in adolescenta unde este batut si certat si pedepsit pentru ca este superficial, prost, pentru ca urmeaza orbeste si nu gandeste pentru el, cand lui defapt nu i-a fost oferita aceasta optiune niciodata, nu l-a invatat nimeni nimic, numeni nu s-a ocpuat de el, sa inteleaga ce se intampla cu el, doar i s-au dat intructiuni, i s-a spus ce sa faca, nu cum. Chiar daca scolile ar fi bune si i-ar invata corect pe copii, cat sa faca scoala? este treaba ta, ca parinte sa faci educatia in cea mai mare parte, scoala sa fie doar o parte din educatia lui, tu esti un singur parinte pentru un singur copil, profesorii sunt cate unul pentru cel putin 10. 

Asa apar alti noi produsi ai societatii, pe banda rulanta. Eu sincer cred ca multi oameni mai saraci sunt mult mai fericiti, nu toti, dar unii. Ei nu cumpara orice, ei cumpara cat au nevoie, poate nu cele mai bune produse, dar cu moderatie, macar nu mananca mult si prost, mananca putin si relativ prost, pentru ca toti mancam prost. Majoritatea au timp sa fie atenti la copiii lor si chiar daca nu in cele mai bune metode, cat de cat se ocupa de educatia lor. 

Sincer, mi-e scarba... "clasa sociala superioara". Cred ca daca mi s-ar oferi un loc in rangul inalt al societatii si un loc pe o banca doar a mea, intr-un parc, l-as alege pe cel de-al doilea. Pana la urma, e aceeasi lume, peste tot sunt oameni rai, sunt pericole, trebuie sa iti asumi riscuri si exista persoane care iti vor raul, sau chiar sa te omoare, fie ca e un om disperat care neavand nimic iti fura tot ce ai sau un om bogat care neavand nimic iti fura tot ce ai. Oricum vom fi discriminati, indiferent de rangul social, nu vom fi discriminati ca nu avem o casa, dar vom fi discriminati ca nu avem un corp perfect, doar cuvintele sunt diferite, mesajul e acelas, "nu esti bun". Prefer sa nu am nimic in mana decat sa nu am nimic in suflet. 

Acum ma mai loveste un lucru. Cum sa ma gandesc eu ca oamenii ar trebui sa se documenteze si sa se reconecteze la sufletele lor cand nu le sunt cunoscute nici macar corpurile? 

ASTAZI M-A LOVIT

Pe masura ce te descoperi pe tine insuti, intelegi din ce in ce mai bine universul.

As dori copyright, mulumesc. 

TREBUIE

Asta este o lovitura foarte veche, m-a lovit acum cel putin 5-6 ani.
Nu exista "trebuie". E un cuvant gresit. Avem de fapt doua optiuni, cu doua seturi de consecinte. Daca alegem optiunea 1, vom primi la pachet setul 1 de consecinte, la fel si pentru optiunea 2, setul 2 de consecinte. Pentru a primi setul 1, este necesar sa aleg optiunea 1, nu ma ajuta sa aleg optiunea 2. Cuvantul "trebuie" este un cuvant tare, tare inutil, indica obligatie si chiar daca pare asa, de fapt nu suntem obligati. Practic e un cuvant superficial, nu inseamna ce vrea sa spuna, inseamna o gramada de orice altceva, fun to use, never with a genuine meaning. Niciodata nu am crezut in el.